Melodii care ating, cuvinte care pătrund formează cântecele acestui album ce vibrează corzile sensibile ale ascultătorului. Mai apropiat de zenitismul târziu al lui Leonard Cohen decât de protest song-ul lui Woody Guthrie filtrat de Bob Dylan, (Carol) Țucu Bleich și-a șlefuit îndelung trăirile în spațiul generos și multisensual al limbii române. La o primă audiție te cuceresc textele cu umor, sarcasm, autoironie, sinceritate, speranță, chiar amnezie (titlul uneia dintre piese!) sau abandonul plăcut al resemnării („Ultima”). Acest disc de autor complet (muzică, text, producție) are calitățile vinului maturat care, sorbit în singurătatea magneților, redă acea stare în care melopoeții încearcă să anime partitura sufletului. Cu o biografie bogată în experiențe muzicale, împărtășite cu personalități cunoscute ale muzicii românești, lui Țucu Bleich nu i-a fost deloc dificil să apeleze la muzicieni precum Ilie Stepan, Adrian Bărar (cu unul din cele mai frumoase solouri ale regretatului lider Cargo, în piesa „Singur”), Mircea Bunea, Toni Kuhn, Victor Miclăuș și alți colaboratori cu care a reușit să creeze acea chimie sonoră a discurilor unor mari designeri ai muzicii mondiale (Peter Gabriel). 14 cântece se înșiră ca niște borne ale vieților asumate sau imaginate, ca efectul unui eau sauvage care ne înmiresemează momentul și ne stârnește dorința de a repeta experiența.

{"Sauvage", heh!? Whow! Asta da surpiza; una foarte frumoasa. De fapt... 14 surprize frumoase. Basca o carte. You do the math...:) Unii produc si publica pe parcurs, cat mai mult... apuca; altii aduna pe parcurs, pana cand au certitudinea ca au de comunicat ceva... forte important. Am un respect deosebit pentru categoria citata... la urma. La aceasta se aduaga si respectul fata de (rara avis) carcacterul omului care-ti acorda credit/ul de a putea asculta integral ceea ce cumperi, inainte de a decide daca acele creatii ti se adreseaza si tie, sau nu. Chapeau bas! Caci despre mesaj e vorba in primul rand, in muzica asta de cantautor, in care muzica e subordonata mesajului, acentuindu-i in mod inteligent... continutul emotiv (cu suportul unor echipe de muzicanti de exceptie, asociati autorului pe baza de vechi, si de aparent temeinice... legaturi). Textul rimat, prezentat fie cantat sau (preponderent) recitativ -a la Jaques Brel?-, confera incredere celor de scoala (moda veche) precum e si subsemnatul. Autorul nu se sfieste sa-si destainuie cu sinceritate directa si debordanta marturisiri, experiente, trairi, sentimente si critici psihologice, sentimentale, morale si sociale, ( abordate si adresate din prizma sa... intima, pur personala), extrem de clarificatoare si inteligente, care invita, cu autoritatea maturitatii (ne-coclite emotional) atat la reflectie, cat si la... dialog (fie el si doar... interior). Marele sau merit fiind desigur acela ca-i reuseste din plin. Textul e de o indrazneala si candoare lipsite de bariere, (calitati rare in zilele noastre), e guvernat pregnant de marca suferintelor, bucuriilor (relativ putine, dar substantiale...), a dubiilor si incertitudinilor existentiale personale, culminand cu ocazionale plutiri fragile intre lumea aceasta si urmatoarea. Profund emotional si fara a comite pacatul de a deveni "dulceag"... nici macar pe alocuri. Per toto, e greu (desi lumea e plina de surzi!...) sa nu auzi strigatul triumfator "sunt viu si inca aici, cu voia lui Dumnezeu, al Naturii, al Universului, ba chiar... si'n in ciuda unora!", ce razbate din pleiada de trairi, deseori contradictorii, adverse, si confuzionante, inregoistrate la nivelul personal. Apropo de asta, m-a fascinat si consecventa integrarii firesti a micro-universurilor aparte a cantecelor, in universul.. albumului; "maretia" acestuia fiind continuta in mesajul existentialist, mai mult decat in vreo somptuozitate a compozitiilor muzicale, acestea fiind pastrate la o scara cat mai intim posibil/a, cu un crescendo inserat la final, spre a invalui cumva... povestea/ile (fiecare cu intro, cuprins, intriga, punct culminant, si incheiere, dovada ca, pe langa asfaltul strazii, autorul a mai pasit ocazional si prin biblioteci, semn ca nu a fost alfabetizat... "digiaba"!...). Probabil ca muzica deosebita din "Ultima" e o voita si pertinenta trimitere cu nuante voit... transcedentale. Nu stiu altii cum sunt, dar eu unul, nu prea imi amintesc vreun album muzical in care sa ma fi regasit atat de "total" nu in vreuna sau doua cantece/texte, ci in toate! Subiectiv vorbind, ma intreb daca nu cumva parte din vina o poarta si fosta mea vecinatate (din Laho) cu Tzucu Bleich, in perioada 1973-1981... Dar, cine poate sti cate nu purtam in inima!? Cheers! Cu drag...:)}  s+ 

Mă tot îndeamnă familia sa merg la psiholog că nu sunt in ton cu contemporaneitatea. Dar ei nu înțeleg că mai merg la biserică și mai ascult și pe Tucu...